V-am promis ca voi aduce mai multe variante de gustari pentru copii. Cornurile cu mere si nuci includ 2 in1, adica este rezolvata si problema fructelor.

Aluatul danez l-am testat acum doi ani si am fost foarte incantata. Ce-i drept necesita un pic de timp dar rezultatul este extrem de pufos ! Din acest aluat fin puteti face tot felul de chestii cu  diverse  umpluturi.  Singurul lucru care se impune cand te apuci de lucru este timpul. Deci  fa-ți timp …si la treaba!

Preparare pas cu pas cornuri cu mere din aluat danez

Ingrediente aluat:

–         450g faina cernuta de doua ori

–         100g zahar

–         100ml lapte

–         2 oua

–         50g drojdie verde

–         un varf cutit de sare

–         coaja rasa de portocala sau lamaie

–         200g unt + 50 g faina, pentru etapa a doua

–         1 ou pentru uns, mac

Toate ingredientele vor fi la temperatura camerei.

Umplutura:

 –         1 kg mere rase

–         200 g zahar + 1 plic zahar vanilat

–         100 g nuci usor rumenite

–         2 linguri pesmet sau gris

–         scortisoara dupa gust

Mod de preparare:

Intai cernem faina si din drojdie, putin lapte si o lingurita faina facem maiaua . Lasam maiaua la crescut , batem usor ouale si incalzim putin laptele (sa nu fie fierbinte) in care dizolvam zaharul.

Peste faina turnam maiaua, sarea si ouale , coaja de lamaie si putin cate putin turnam  laptele si framantam pana obtinem un aluat relativ moale si suficient de elastic. Dam aluatul (invelit in celofan) la frigider pt. 30minute.

Untul moale il amestecam cu faina.

Aluatul scos de la frigider se intinde intr-o foaie si se unge pe 3/4 din suprafata cu untul amestecat cu faina(asemenea aluatului frantuzesc). Partea neunsa se da peste o parte din cea unsa iar deasupra celei neunse vine 1/3 din cea unsa.

aluat danez

Apoi se ia un capat, se indoaie 1/3 in interior iar celalalt capat se da peste primul capat indoit. Acest pachet se da la rece pentru 30 min  dupa care pachetul se intinde sub forma unei foi mai grosute si operatia de impachetat se repeta inca de 2-3 ori.

aluat danez1

aluat danez3

Dupa ultima impachetare aluatul sta la rece inca 3-4 ore sau chiar o noapte. Din el puteti face cornuri, rulade, trigoane etc. Este un aluat ce se desface usor in foi, o combinatie intre aluatul dospit si cel frantuzesc.

Umplutura se face usor. Merele rase se calesc, se adauga zaharul, nuca maruntita , pesmetul si scortisoara.

 

Se taie patrate mari din foaie , se pune umplutura si se ung cu ou. Cornurile vor sta in tava inca 30 min inainte de a fi introduse la cuptor.

Se coc cca 45min in cuptorul bine incalzit la 170-180 grade.

aluat danez5

Cornurile sunt foarte pufoase si numai bune pentru luat la scoala sau la serviciu.

aluat danez7

Spor la prajiturit cornuri cu mere din aluat danez!

CategoriesCopturi
  1. blank
    Aura says:

    Am si eu o intrebare..*drojdie verde* de unde se poate procura sau cu ce se poate inlocui, tanand cont ca eu traiesc de ani de zile in Germania, mi-a placut reteta dar acest termen de *drojdie verde* nu il cunosc. M-as bucura sa primesc un raspuns. O zi buna in continuare!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *