S

Scrijele versus chipsuri de casa

scrijele2

Scrijele sau chipsuri?

Traditional versus modern,  ambele in varianta sanatoasa, asta e tema postarii de azi.

Scrijelele fac parte din copilaria mea si copilaria tuturor copiilor din Bucovina. De cum dadea frigul si se incingeau plitele, in bucatarii incepea sezonul scrijelelor si merelor coapte. Bucatariile se umpleau de mirosuri ademenitoare, povesti la gura sobei si mancaruri gatite lent, bolborosind in oale.

Pentru cei ce nu stiu, scrijelele sunt felii de cartofi coapte pe plita. Se servesc cu sare deasupra si reprezinta o gustare intre mese sau o gustare la gura sobei.

Varianta moderna atat de adorata de copii dar si de adulti o reprezinta chipsurile. Stim cu totii ca chipsurile, desi aparent gustoase sunt pline de aditivi. Desi multi sunt constienti de pericolul din punga de chipsuri continua sa le consume in mod regulat.

 

cipsuri de casa1

 

Asadar postarea de azi cuprinde doua retete simple , gustoase si cat se poate de sanatoase.

Scrijelele se prepara foarte simplu.

Cartofii curatati, spalati si stersi intr-un prosop se taie felii cu o grosime de cca. 0,5cm. Daca avem o plita traditionala coacem scrijelele pe aceasta . Feliile de cartof se aseaza pe plita doar dupa ce aceasta este infierbantata. Acestea se intorc cu ajutorul unui cutit si se coc pe ambele parti.

Pentru coacere eu am folosit un grill de tuci pentru aragaz.

scrijele

 

Scrijelele se servesc calde cu sare deasupra.

scrijele1

 

Chipsurile de casa se prepara la fel de usor. In acest caz taiem feliile de cartofi ceva mai subtiri.

Feliile de cartofi se stropesc cu putin ulei cu chili, sare si chili fulgi. Daca nu va place varianta picanta puteti adauga doar sare sau condimentele preferate.

cipsuri de casa2

 

Chipsurile de casa se aseaza intr-o tava tapetata cu hartie de copt intr-un singur strat. Se dau la cuptor la 190 de grade Celsius pentru cca 20 minute sau pana cand feliile de cartofi s-au rumenit bine si au devenit crocante.

 

cipsuri de casa

 

Scrijele am tot facut eu, dar chipsurile au avut mare succes si sa nu credeti ca am prins prea multe. Concluzia generala a fost ca trebuie sa mai facem…. ca doar sunt sanatoase.

Sper sa va fi inspirat pentru o gustare cu gust!

  1. blank
    Alexandra says:

    Desi si chipsurile arată apetisant (si sunt clar varianta sănătoasă spre deosebire de cele din comert) eu tot scrijelele le prefer. Poate pentru ca fac parte si din copilăria mea. Mereu ii ziceam bunicii ca vrem scrijele, chiar si la hramuri ?.
    Frumoase vremuri! Te pup! ☺

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *