rulouri de post cu magiun si nuca

Prajiturile de post sunt la fel de gustoase ca si celelate , asta daca ai retetele potrivite. In colectia mea de retete vechi am gasit si aceste rulouri de post cu magiun si nuca, o reteta ce vine de la o matusa pasionata de gatit.

Daca  vi se pare ciudat sa gasiti borsul la ingrediente sa stiti ca el da fragezime rulourilor de post cu magiun  si va puteti uita si la cornuletele de post cu bors  ce au succes mereu.

Asadar ingrediente simple, locale si gust de acasa.

Preparare pas cu pas rulouri de post cu magiun

Ingrediente: 

  • 2 linguri miere de albine (sirop de artar, agave)
  • 4 linguri ulei
  • 100ml bors
  • 300g faina
  • 20g drojdie
  • 1 lingura zahar
  • 1 varf de cutit de bicarbonat
  • 300g magiun
  • 150g nuci
  • zahar pudra

Mod de preparare:

Mierea de albine se topeste putin la bain marie impreuna cu bicarbonatul.

Drojdia se dizolva impreuna cu zaharul si o lingura de apa calduta.

Intr-un bol adanc se cerne faina . In mijloc facem o scobitura si acolo punem mierea dizolvata, uleiul , drojdia si borsul.

Din acestea framantam un aluat ce se va odihni circa 30 de minute.

Aluatul il impartim in doua parti egale din care facem 2 foi dreptunghiulare. Foile le intindem cu sucitorul pe un blat presarat cu faina.

Fiecare foie se unge cu magiun. Deasupra presaram nuci tocate. De preferat este ca nucile sa fie putin prajite in prealabil , asta pentru un gust mai bun. Celor care le plac prajiturile mai dulci pot presara si putin zahar peste nuca.

rulouri de post cu magiun si nuca3

Foaia se ruleaza si apoi cu un cutit ascutit se taie rondele de cca 1,5 cm.

Rulourile se aseaza intr-o tava tapetata cu hartie de copt. Tava se introduce in cuptorul incalzit in prealabil la 180 de grade Celsius . Se coc cca. 35-40 de minute.

rulouri de post cu magiun si nuca

Dupa ce scoatem prajiturile din cuptor le pudram cu zahar din abundenta.

Rulourile de post cu magiun si nuca au un gust interesant. Se simte discret mierea de albine dar gustul predominant este dat de magiun si nuca prajita.

rulouri de post cu magiun

Prajitura este usor frageda si se mentine asa cateva zile daca avem grija sa o pastram in recipiente inchise.

Spor la prajiturit!

rulouri de post cu magiun si nuca4

blank
Dana Burlacu

Eu sunt Dana Burlacu, posesoarea Prajiturici si altele, ambassador Romania la Food Revolution Community, iubitoare de prajiturici si de mancare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *