P

Pui umplut de sarbatoare

Acest pui umplut de sarbatoare  vine sa sprijine pe cei care care nu vor sa manance porc de Sarbatori. Si pentru ca e un pui  ce va fi servit la  o masa festiva, atunci va trebui sa alegem unul crescut mai natural. Eu am gasit la cei de la Agricola un pui crescut la sol, cu o culoare mai apropiata de cei crescuti la curte.

Acest pui umplut de sarbatoare vine ca inspiratie alaturi de rata intreaga la cuptor si puiul umplut cu gutui la cuptor.

Ingrediente:

  • 1 pui intreg de marime medie
  • 50g orez
  • 500g ciuperci champignon mici
  • 1 ceapa rosie mica
  • 2 linguri ulei
  • 2 linguri merisoare
  • 1 lamaie
  • 50g unt
  • 1 lingura zahar muscovado (sau brun)
  • 3-4 crengute rozmarin
  • sare
  • piper
  • fulgi chili

Mod de preparare:

Prima data se pregateste umplutura. Orezul se pune la fiert in apa cu sare si se lasa pana cand boabele devin moi.

Ceapa rosie tocata se caleste usor impreuna cu 4-5 ciuperci taiate feliute. Acestea se vor amesteca cu orezul scurs bine de apa, merisoarele, sare si fulgii de chili.

 

 

Puiul se spala bine si se sterge cu prosop de hartie. Se sareaza si pipereaza putin. Umplem puiul cu umplutura de orez, ciuperci si merisoare apoi legam picioarele cu ata de bucatarie.

Jumatate de lamaie o taiem felii iar de la cealalta jumatate stoarcem sucul. Intr-o craticioara punem la foc mic  sucul de la lamaie, untul, zaharul muscovado si putina sare. Lasam sa dea cateva clocote si astfel obtinem un sos cu care vom unge pielea puiului umplut.

 

 

Punem puiul intr-o tava de iena (sau antiaderenta ) adaugam doua  crengute de rozmarin. In tava , sub pui, asezam feliile de lamaie si ciupercile intregi de jur imprejur.

Introducem puiul in cuptorul incalzit la 200 grade Celsius. Dupa 15 minute deschidem cuptorul si ungem puiul cu o pensula de silicon cu sosul de lamaie si unt. Aceasta operatie o facem de doua ori la interval de 10-15 minute.
Puiul umplut de sarbatoare va sta la cuptor cca. 45- 50 de minute. El trebuie sa fie rumenit si carnea sa fie patrunsa.

Daca folositi un pui crescut la curte recomand ca prima parte de coacere sa fie facuta cu o folie de aluminiu deasupra pentru a se patrunde mai bine carnea.

A iesit minunat, iar prezenta lui pe un platou frumos aranjat chiar are o nota de sarbatoare.

 

 

Eu l-am asezat pe un platou dreptunghiular. Pe  o parte am asezat ciupercutele rumenite, iar pe cealalata parte salata verde asezonata cu lamaie, ulei de masline si feliute subtiri de kaki.

Nu uitati ca la servire sa adugati si o lingura de umplutura.

Pentru inspiratie va mai las o reteta de pui umplut cu lamaie a Laurei Adamache.
Sa aveti Sarbatori frumoase , cu liniste si masa plina.

 

CategoriesDe Craciun

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *