B

Budinca de post cu gris

Budinca de post cu gris este ideea de desert de post pentru saptamana asta. Pornind de la ideea unui gris cu lapte, dar si a unei creme de zahar ars am conceput aceasta budinca.

Bineinteles ca ingredientele sunt vegane, iar prepararea este relativ simpla. Este un desert de post usor si cuprinde patru portii.

Gustul usor caramelizat innobileaza grisul cu lapte si fructele proaspete aduc o nota fresh preparatului.

Ingrediente 4 persoane:

  • 600ml lapte vegetal (cocos, migdale, soia, ovaz)
  • 100g gris
  • 1/2 lingurita extract de vanilie
  • 150g zahar
  • fructe pentru pentru decor

Mod de preparare budinca de post cu gris:

Zaharul se pune la foc mic intr-o gratita de inox cu fund dublu si se caramelizeaza. In timpul caramelizarii se amesteca mereu deoarece acest proces nu se face uniform. Aveti grija sa nu ardeti zaharul pentru ca asta va da un gust amar. Culoarea trebuie sa fie aramie.

Zaharul caramelizat se distribuie uniform pe peretii cratitei. Aceasta se face prin rotirea usoara cratitei de mai multe ori.

In alta oala se pune laptele la foc mic. Atunci cand incepe sa fiarba usor se toarna grisul in ploaie. Compozitia se amesteca cu telul pentru a nu se forma cocoloase. Se ia oala de pe foc, se adauga extractul de vanilie si apoi se toarna in cratita cu zaharul caramelizat.

Se aprinde cuptorul la 170-180 grade Celsius. Intr-o tava de yena se pune apa fierbinte, cam pana la jumatate. Cratita cu budinca de post cu gris se aseaza in tava  si se da la cuptor pentru cca.25 de minute.

Cand este gata, budinca de post cu gris se lasa la racit in cratita si apoi se pune la frigider. Pentru grabirea racirii puteti pune cratita intr-un vas cu apa rece.

Inainte de rasturnare treceti usor cu un cutit ascutit pe margine pentru a se desprinde mai usor. Budinca se rastoarna pe un platou si se decoreaza cu fructe. Eu am avut la indemana mango si afine congelate, dar puteti folosi orice fruct preferat.

Desi mie imi place varianta rece a budincii, puteti incerca sa o mancati si calduta.

Sper ca v-am fost de folos cu aceasta idee, ba mai mult va recomand si prajitura cu gris de post a Cristinei de la Diva in bucatarie.

Sa aveti pofta!

 

0/5 (0 Reviews)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *