C

Cea mai simpla tarta cu capsuni

Cea mai simpla tarta cu capsuni are la baza o reteta pe care orice incepator in ale bucatariei o poate face.

Un blat simplu din pandispan, frisca proaspata naturala, multe capsuni si tarta e gata. Suntem in plin sezon de capsuni si ar fi pacat sa nu ne bucuram de ele pe deplin. Capsunile sunt fructe parfumate, zemoase si pline de gust, mai ales daca le culegem din gradini.

Probabil ca stiti ca nu rezist acestui fruct, asa ca pe blog gasiti multe retete cu capsuni.

Ingrediente :

  • 4 oua
  • 120 g zahar
  • 120g faina
  • 1 praf sare
  • 400g smantana pentru frisca (peste 30% grasime)
  • 500g capsuni
  • menta (optional)

Mod de preparare cea mai simpla tarta cu capsuni:

Capsunile se spala intr-o sita sub jet de apa, se scurg si se pun pe un servet pentru a se zvanta.

Se aprinde cuptorul la 180 grade Celsius.

Se unge cu unt o tava de tarta cu diametrul de 26cm.

Ouale se mixeaza cu zaharul si un praf de sare pana ce compozitia capata o culoare albicioasa si creste mult in volum. Faina se adauga cate putin si se incorporeaza cu o spatula (nu cu mixerul) cu miscari largi de jos in sus.

Compozitia de pandispan se toarna in tava si se da la cuptor pentru cca. 12-15 minute la 180 grade, cuptor electric. Cuptorul trebuie sa fie preincalzit.  Pentru cuptoarele pe gaz folositi treapta medie.

Dupa coacere, blatul se pune un gratar si se lasa asa pana la racirea completa.

Smantana rece se mixeaza pana se obtine o frisca densa. Se poate adauga putin zahar pentru indulcire.

Capsunile se taie felii.

Peste blatul racit se aseaza frisca cu posul sau o paleta, iar deasura feliile de capsuni. Se pot pune si capsuni intregi sau taiate pe lungime. Se decoreaza cu frunzulite de menta.

Cea mai simpla tarta cu capsuni se da la frigider si se consuma rece. Dupa cum se poate observa este o tarta rapida si o varianta de desert delicios.

Spor la prajiturit!

0/5 (0 Reviews)
CategoriesPrajiturici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *