C

Crinkles cu ciocolata alba si lamaie

 

Crinkles cu ciocolata alba si lamaie sunt acele fursecuri de la care nu poti spune stop. Daca cele mai cunoscute sunt crinkles cu ciocolata neagra pe care le facem indeosebi de Craciun, acum am incercat si varianta deschisa si acrisoara.

Pentru ca trebuia sa pregatesc niste fursecuri pentru Creativ inainte de cafea, un frumos eveniment din Iasi, m-am gandit ca aceste fursecuri cu lamaie si ciocolata alba vor fi bine primite. Asa a si fost drept pentru care va invit sa le descoperiti.

Ingrediente:

  • 225g ciocolata alba
  • 75g unt
  • 2 oua
  • 75g zahar
  • 275g faina
  • 1 lingurita praf de copt
  • coaja rasa de la o lamaie
  • 1 lingurita esenta naturala lamaie
  • 1 strop de sare
  • 3-4 linguri zahar pudra
  • 3-4 linguri zahar tos

Mod de preparare crinkles cu ciocolata alba si lamaie:

Ciocolata alba se rupe bucatele si se topeste la bain marie impreuna cu untul. Pentru cine nu are experienta in bucatarie, bain marie inseamna ca ne folosim de aburi, nu de foc direct. Intr-o craticioara punem apa, iar deasupra asezam alta cratita in care am pus ciocolata si untul. Aprindem aragazul la foc mic si asteptam ca aburii formati sa topeasca ciocolata.

Ouale se mixeaza putin cu zaharul. Acestea se amesteca impreuna cu ciocolata topita, ulterior adaugandu-se coaja de lamaie si esenta.

La sfarsit se incorporeaza faina si praful de copt obtinandu-se un aluat cremos ce se poate amesteca cu lingura. Aluatul se acopera cu o folie si se da la frigider pentru doua, trei ore.

Dupa ce a stat la frigider aluatul de fursecuri se intareste si va fi usor modelabil.

Se aprinde cuptorul la 170-180 grade Celsius si se pregateste o tava tapetata cu hartie de copt.

Pregatim doua boluri: unul cu zahar tos si unul cu zahar pudra.

Din aluatul scos de la rece se iau cu lingurita cantitati mici din care modelam bilute de dimensiunea unei nuci medii. Biluta de aluat o dam usor prin zahar tos, apoi prin zahar pudra.

Fursecurile se aseaza in tava pastrand distanta intre ele deoarece vor creste la copt. Se coc cca. 10 minute la temperatura de 170-180 grade. La coacere ele se vor umfla si vor aparea acele crapaturi specifice. Se lasa in tava la racit deoarece sunt destul de moi si riscam sa le rupem.

Dupa racire minunatele crinckles cu lamaie si ciocolata alba vor deveni usor crocante. Sunt printre cele mai bune fursecuri cu lamaie si rezista 1-2 saptamani in cutii metalice. Nu uitati ca ele se pun in cutii abia dupa ce s-au racit complet.

Spor la prajiturit!

 

 

CategoriesFursecuri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *