T

Tort cu ciocolata si jeleu de catina

In luna august este Sf.Adrian, asa ca s-a impus un tort cu ciocolata si jeleu de catina pentru sotul meu. El este mare iubitor de deserturi ciocolatoase, dar de data asta am strecurat si un jeleu de catina, perfect pentru a echilibra gustul dulce.

Da, a aparut catina proaspata, dar puteti folosi si fructe congelate. Catina este un fruct minune, mai ales in stare proaspata. De multi ani noi o folosim in combinatie cu miere de albine pentru cresterea imunitatii.

Tortul nostru are un diametru de cca. 20 cm si patru foi, asta pentru ca mi l-am dorit mai inalt. Din aceeasi compozitie puteti face un tort cu trei foi cu diametrul de 22-24cm.

Ingrediente blat:

  • 3 oua
  • 100 ml ulei
  • 250g iaurt (sana)
  • 125g zahar
  • 75 cacao
  • 220g faina
  • 2 lingurite praf de copt
  • 1 lingurita bicarbonat
  • 1/2 lingurita sare

Ingrediente crema:

  • 200g ciocolata (cu peste 50% cacao)
  • 120g unt (80% grasime)
  • 250g mascarpone
  • 200ml smantana pentru frisca (peste 30% grasime)

Ingrediente jeleu de catina:

  • 250g catina proaspata (congelata)
  • 100ml apa
  • 1 lingura zahar
  • 5g gelatina granulata (1/2 de pliculet)+50ml apa

Glazura:

  • 100g ciocolata (cu peste 50% cacao)
  • 50g unt
  • 2 linguri catina
  • 8-10 chipsuri de ciocolata (se gasesc de cumparat)

Mod de preparare tort cu ciocolata si jeleu de catina:

Pentru blat aprindem cuptorul la 190 grade Celsius si pregatim doua forme de tort cu diametrul de cca 20 cm, tapetandu-le cu hartie de copt.

Amestecam intr-un bol ingredientele uscate: faina, cacao, praful de copt, bicarbonatul si sarea, iar in altul ingredientele lichide: ouale, uleiul, iaurtul. Turnam compozitia lichida peste cea solida si amestecam pana se incorporeaza bine ingredientele.

Compozitia o impartim in doua parti egale si o turnam in cele doua tavi pregatite. Din fiecare tava vom obtine doua foi de tort.

Tavile se dau la cuptor pentru cca 30 de minute la 190 grade Celsius. Cuptorul trebuie sa fie preincalzit.

Dupa coacere blaturile se scot din tava si se lasa pana la racirea complete. In urma coacerii acestea vor avea o usoara “burta” pe care o indepartam cu ajutorul unui cutit bine ascutit. Apoi taiem fiecare blat pe orizontala, in doua parti egale. Asa vom obtine patru foi de tort.

Pentru crema de ciocolata pregatirea este foarte simpla. Intr-un vas de inox cu fund dublu se pun: untul si ciocolata rupta in bucatele. Acest vas il punem la bain marie (baie de aburi) si amestecam cu o paleta pana se topeste complet ciocolata. O lasam putin sa se racoreasca apoi adaugam smantana pentru frisca si mascarponele. Mixam putin sau amestecam rapid cu un tel. Dam crema la rece pentru cca. 30 de minute.

Pentru jeleul de catina dam la blender catina impreuna cu apa. Aceasta compozitie o punem la fiert impreuna cu o lingura de zahar. O lasam sa fiarba cateva minute apoi o strecuram printr-o sita. Vom folosi doar solutia strecurata, restul se arunca.

Gelatina granulata se pune la hidratat in 50 ml apa pentru cca. 5-10 minute. Aceasta se dizolva la bain marie conform instructiunilor de pe plic. Gelatina dizolvata se toarna peste solutia cu catina, dar nu inainte ca aceasta sa se fi racorit. Stim cu totii ca gelatina nu este prietena cu temperaturile inalte.

Amestecam totul si punem vasul la rece pana ce incepe sa se lege putin.

Montarea tortului este foarte simpla.

Avem patru foi, bolul cu crema si jeleul. Vom monta in tava in care am copt tortul deoarece jeleul risca sa dea pe dinafara. Asadar foaie + crema + foaie+ jeleu de catina. Turnam jeleul cand este putin legat si dam tava la frigider pentru 30 de minute, cat sa inchege bine, apoi reluam montarea. Vor urma iar crema + foaie + crema + foaie + crema deasupra.

Pentru glazura si decorare vom topi ciocolata impreuna cu untul la bain marie. Amestecam bine si punem ciocolata topita intr-un pos (punga) si glazuram circular. Montam pe lateral chipsurile de ciocolata si presaram bobitele de catina.

Tortul cu ciocolata si jeleu de catina este gata. Il dam la rece pentru cateva ore, apoi il putem savura in feliute subtiri deoarece este foarte satios si caloric.

Daca va plac torturile mai “zemoase” puteti insiropa putin foile. Prima zi cand am mancat din tort era ok, dar a doua zi mi s-a parut putin cam uscat.

Spor la prajiturit!

 

 

 

 

 

CategoriesFără categorie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *