M

Mere umplute si coapte

mar umplut3jpg

 

Merele coapte m-au insotit in iernile lungi din copilarie.  Iernile la Suceava sunt lungi si cu multa zapada, dar tot ele sunt pline de poveste, de mirosul semintelor de dovleac coapte pe plita, a scrijelelor  sau a placintelor cu mere si branza.  Pentru copii aceste  ierni sunt pline de bucurii si lipsite de griji.

Merele coapte la cuptor,  sau mai bine zis in rola erau nelipsite in copilarie . Mama cred ca facea cel putin o data pe saptamana. Si acum tin minte tava rosie in care le cocea, presara putin zahar si gata desertul, simplu si sanatos.

Azi am rescris povestea merelor coapte (la dorinta lui Horia, baiatul meu) si i-am dat un aer mai parfumat si o  tinuta de duminica. Si atunci mi-am zis ca merita scoase la parada de luna asta la Provocare”Dulce Romanie”, parada sustinuta luna asta de un blog plin de culoare si gust http://mentasirozmarin.blogspot.ro/

Sa vedeti cat e de simplu.

Ingrediente:

–         5 mere mai mari

–         o mana de nuci usor rumenite

–         1 lingura cu varf stafide

–         2-3 curmale sau caise uscate

–         5 lingurite  dulceata de visine

–         5 lingurite unt

–         2-3 lingurite zahar brun

–         scortisoara,

–         optional 5 lingurite mascarpone sau frisca

Mod de preparare:

Merele spalate si sterse se scobesc in interior atat cat sa incapa cam o lingura de umplutura.

 

fructe uscate

 

Se unge o tava yena cu unt si se aseaza merele. Ele se umplu cu nuci, stafide, curmale (taiate) si caise uscate.Se apasa usor cu mana si deasupra adaugam la fiecare mar cate o lingurita de dulceata de visine.

 

mere umplute

 

Peste dulceata punem cate o lingurita de unt, presaram zahar brun si scortisoara.

Merele se dau la cuptor pentru cca 20min la 170grade. Ele trebuie sa fie moi dar nu flescaite.

Se servesc caldute (sau reci) cu o lingurita de mascarpone deasupra.

 

mere umplute6

 

Desertul asta ne-a adus un plus de bucurie in duminica asta.

 

mere umplute5

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *