Parca cel mai prielnic timp pentru cuptor este acum,  cand ninge neincetat si e frig de nu-ti vine sa iesi din casa. Atunci aprinzi cuptorul si te lasi prada ingredientelor de prin casa si imaginatiei.

De data asta am primit ajutor si din cartea “Bunatati la cuptor”. Asadar checul cu caramel si alune are aluatul inspirat de aici . Restul a venit firesc pentru ca de mult imi doream sa fac un chec pe care sa curga caramelul.

Este o reteta simpla cu un rezultat cu multe portii.

Ingrediente chec:

  • 250g unt (plus ceva pentru uns tava)
  • 100 g zahar
  • 4 oua
  • 1 plic praf de copt (10g)
  • 125 ml lapte
  • 400g faina
  • 1 praf sare
  • 1 lingura extract de vanilie
  • 50g alune si nuci tocate marunt

Glazura caramel:

  • 150g zahar
  • 200g smantana
  • 100g alune si nuci usor rumenite

Mod de preparare:

In prima faza se pregatesc si se cantaresc ingredientele. Se aprinde cuptorul la 180 grade Celsius.

 

Forma de chec se unge bine cu unt si se pudreaza cu faina. Eu am folosit o forma rotunda,  dar se poate folosi si o forma clasica dreptunghiulara.

Untul se mixeaza cu zaharul, sarea si extractul de vanilie pana cand se obtine o crema pufoasa si zaharul s-a topit.

Se amesteca faina cu praful de copt si se adauga cate putin, alternativ cu cate putin lapte. Se amesteca pana cand s-au incorporat bine toate ingredientele.

Albusurile se bat si se adauga  in aluat cu o spatula. La final adaugam alunele tocate marunt.

Aluatul se toarna in forma  si se netezeste bine. Este un aluat ceva mai dens decat la checul obisnuit.

 

 

Checul se coace la 180 grade Celsius cca. 60 de minute. Stiu ca pare cam mult dar aceasta forma necesita un timp de coacere mai indelungat. Daca folositi o forma dreptunghiulara timpul de coacere se reduce cu 15-20 de minute.

Nu uitati sa incercati coacerea cu frigaruie subtire din lemn.

Odata copt se lasa la racorit in tava si apoi se aseaza pe un blat de lemn pentru o racire completa. La coacere checul va creste putin inestetic in partea superioara. Acesta parte se inlatura cu cutitul pentru a fi suprafata neteda si a avea stabilitate.

Cat se raceste checul pregatim caramelul.

Zaharul se pune la foc mic  intr-o cratita cu fund dublu. Se amesteca usor pana capata o culoare aramie. Mare grija cu zaharul ars pentru ca poate arde destul de grav. Se toarna smantana deasupra  se tot amesteca pana la dizolvarea completa a zaharului ars. Se formeaza un sos ce va deveni mult mai des atunci cand se raceste.

Caramelul se lasa si el la racorit.

 

 

Peste checul complet rece se toarna caramelul si apoi se presara alunele si nucile rumenite si tocate grosier.

Arata bine si este foarte gustos. Acest gen de desert merge de minune alaturi de un ceai sau chiar o cana de lapte.

Nu uitati si de checul cu nuci si ciocolata alba.

 

 

Spor la prajiturit dragilor!

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *