“10.000 lei” – proiect de ajutorare sociala demarat de blogeri culinari

Dragi prieteni ai prajituricilor ma bucur sa va anunt un proiect de suflet pentru oameni cu suflete mari.

Blogosfera culinara ( si nu numai) este chemata la o uniune in scopuri caritabile,  beneficiari fiind copiii mai putin norocosi.

Atunci cand Cristi Roman mi-a cerut parerea despre acest proiect, am fost atat de incantata si de mandra ca o comunitate din care fac parte va face ceva pentru copii….incat am zis DA, DA, DA!  Proiectul acesta a fost conceput de Cristi Roman si Andreea Craciun.

Detalii ample gasiti aici despre cum puteti dona sau daca doriti sa puneti un banner pe blogurile voastre:

10.000 lei” – proiect de ajutorare sociala demarat de blogeri culinari

Pe scurt, nu uitati ca oricine poate dona.  Proiectul “10.000 lei”  doreste sa stranga  minimum 10.000 de lei  pentru a ajuta copii defavorizati din mai multe locuri ale Romaniei;

Suma totala stransa se va imparti intre trei locuri decise si alese; acestea sunt:

1. Asociatia Muzeul Ianca din Ianca (Braila) – De-a lungul timpului, asociatia a adunat peste 1000 de exponate si a infiintat Muzeul Ianca, acreditat si de minister. De curand, membrii asociatiei au inceput sa faca in incinta muzeului cursuri pentru copiii din familii cu situatii financiare scazute pentru a-i ajuta sa tina pasul la scoala cu ceilalti. Au dotat o sala cu calculatoare, au amenajat-o si fac cursuri de utilizare a calculatorului cu peste 150 de copii. Ii ajuta sa-si mai faca temele si sa fie la acelasi nivel cu cei care au calculator acasa. Ii duc in excursii si la Braila, mai ales ca multi dintre ei nu au iesit din comunitate. Pe termen lung, se gandesc sa faca un after-school pentru copii, ateliere de tesut si alte activitati ca sa atraga copiii din comunitate;

2. Asociatia Impreuna pentru Viitor din Spantov (Calarasi) – este formata din trei fete tinere care au reusit sa mobilizeze multi oameni din comunitate, mai ales tineri (au vreo 40 de voluntari care se implica in toate activitatile asociatiei) si sa le castige increderea. Primul proiect pe care l-au facut a fost amenajarea unui teren de joaca pentru ca nu exista niciun loc unde tinerii si copiii sa se intalneasca si sa-si petreaca timpul liber. Banii cu care au fost finantati pana acum nu le-au ajuns pentru toate activitatile pe care si le-au dorit, si atunci au organizat un eveniment de strangere de fonduri – un campionat de fotbal – si au reusit sa mai adune ceea ce le lipsea. Au facut cursuri cu tinerii din comunitate pentru a-i implica pe termen lung in activitatile pe care le fac. Acum au si un Club de educatie alternativa care se va desfasura pana la final de noiembrie. De obicei, de sarbatori fac campanii de strangere de fonduri (bani sau obiecte) pentru familiile sarace din comuna.

3. Fundatia Solidaritate si Speranta (Iasi) – se ocupa de doua centre de zi (Centrul Mia Casa din Barnova si Centrul Sf.Marina) care au in grija copiii ce provin din familii sarace, dezorganizate sau cu alte probleme. Aici ei beneficiaza de o masa calda (dupa scoala), primesc ajutor la teme si au activitati ce-i ajuta sa se integreze in societate.

Multumim tuturor si speram sa spuneti DA!

CategoriesParticipari
  1. Pingback:10.000 | Placeri simple

  2. Pingback:10.000 pentru copii | Sisters' Kitchen

  3. Pingback:Campanii de ajutorare pe blogurile din Iasi | somnulescu blog

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *