Food Revolution Day este ziua in care, in toata lumea se sarbatoreste alimentatia sanatoasa. Acest eveniment se intampla in fiecare an in luna mai, incepand din 2012, Romania fiind participant direct prin actiunile ambasadorilor sai.
Initiatorul acestei miscari nu e altul decat Jamie Oliver, bucatar renumit, nu doar pentru retetele sale si pentru implicarea in lupta pentru prevenirea obezitatii la copii si educarea spre o alimentatie corecta atat in scoli cat si acasa.
Pe 15 mai, in Iasi, ambasadorii Food Revolution Day vor sarbatori acest eveniment alaturi de copii din Centrul de zi pentru copii Sf. Marina apartinand Fundatiei Solidaritate si Speranta. Impreuna cu 35 de copii, parinti si voluntari vom participa la lectia de gatit a lui Jamie Olivier transmisa live, vom prepara un sandvis original si plin de vitamine, un desert cu fructe , evenimentul incheindu-se cu un concurs pe teme culinare. Daca in anii trecuti la Iasi evenimentul a fost organizat catre publicul larg, anul acesta dorim sa sustinem mesajul lui Jamie Olivier „Dorinta mea este de a crea o miscare puternica, durabila, de a educa fiecare copil despre obiceiurile alimentare sanatoase, de a inspira familiile sa gateasca din nou si de a incuraja oamenii de pretutindeni sa lupte impotriva obezitatii.”
Semneaza si da mai departe! Este mesajul lansat de Jamie anul acesta si care isi propune semnarea unei petitii on-line pentru a determina autoritatile, guvernul si ministerul educatiei sa constientizeze importanta introducerii educatiei alimentare ca si materie optionala in scoli.
Este foarte important, ca noi toti, sa semnam aceasta petitie ce poate schimba in bine educatia copiilor nostri si sa facem acest gest public, pentru a afla mai multa lume.
Sa nu uitam ca Food Revolution Day se adreseaza cu acelasi interes adultilor, profesorilor, nutritionistilor, bucatarilor. Fiecare dintre noi poate sa organizeze un eveniment sau poate gati cu grija alaturi de copii, vecini sau prieteni.
M-ar bucura nespus ca aceasta postare sa va inspire, si pe 19 mai sa aud ca s-au intamplat lucruri frumoase si ca pietele au fost invadate in cautare de legume de sezon si branzeturi proaspete.
Multumesc mult celor care ne sprijina : Verde Bun, Panifcom, Delaco, Slow Food Iasi, Via Naturalia, Frarom Iasi, Radio Iasi, Ziarul Lumina, Fundatia Solidaritate si Speranta si domnului Lucian Isaicu , coordonatorul Centrului de zi „Sfanta Marina ” pentru deschiderea cu care ne-a primit si implicarea in proiect.
Sa gatim deci!