S

Sfintisori cu aluat de cozonac

Sfintisori13

Sfintisorii sau mucenicii fac parte din traditia romaneasca . Pe 9 martie, Sfintii 40 de Mucenici sunt praznuiti de Biserica Ortodoxa. O poveste frumoasa a acestei sarbatori o gasiti aici.

Pe langa caracterul religios al sarbatorii , aceasta mai are si aspecte care tin de traditiile populare. 9 martie este ziua care incheie sirul babelor  precum si ziua cand oamenii scoteau plugul pentru arat si incepeau lucrarile de primavara.

Tot atunci gospodinele faceau 40 de sfintisori , niste colacei in forma de 8 pe care-i duceau la biserica si apoi ii dadeau de pomana. In aproape toata tara sfintisorii au forma unor colacei insiropati cu miere si nuca, dar exista zone cum ar fi Muntenia si Dobrogea unde mucenicii sunt foarte mici, acestia semanand mai mult cu niste paste. Mucenicii muntenesti se fierb in apa cu zahar.

De cele mai multe ori Sarbatoarea Mucenicilor cade in post si atunci aluatul este unul simplu iar reteta este a sfintisorilor de post. Acum am incercat o varianta cu aluat de cozonac menita sa primeasca toate aprecierile mofturosilor.

Ingrediente aluat:

  • 700g faina alba
  • 300 ml lapte
  • 1 ou +1 galbenus
  • 50g zahar
  • 75g unt topit
  • 25g drojdie
  • un strop sare

Ingrediente sirop:

  • 3 linguri mari de miere
  • 3 linguri de zahar
  • 3 linguri de apa

Decor:

  • 1 ou pentru uns
  • 150-200g nuci macinate

Mod de preparare:

Faina se cerne intr-un bol mare si se presara sarea.

Dizolvam drojdia cu un pic de lapte cald si o turnam peste faina.

Adaugam ouale peste faina si incepem sa amestecam ingredientele. Peste acestea turnam laptele caldut in care am dizolvat zaharul.

Eu am pus o cantitate minima de zahar deoarece cred ca siropul de miere indulceste suficient sfintisorii. Daca va plac produsele mai dulci mai puteti adauga putin zahar.

Framantam bine ingredientele pana formam aluatul apoi incepem sa adaugam cate putin din untul topit, pana cand acesta se termina. Dupa ce incorporam untul mai framantam 5-10 minute sau mai mult daca va tin puterile.

Aluatul se acopera cu un servet de bumbac si se lasa la crescut cam o ora.

Pentru formarea sfintisorilor taiem aluatul in bucati din care modelam suluri de aluat cam de 1 cm grosime. Din doua suluri impletim  un snur pe care il modelam sub forma cifrei 8.

 

sfintisori

 

O alta varianta posibila este de a modela sfintisorul dintr-un singur sul de aluat, fara a-l impleti. In acest caz aluatul ar trebui sa fie ceva mai grosut.

Sfintisorii se aseaza in tava tapetata cu hartie de copt si se ung cu ou .

 

Sfintisori11

 

Tava se da la cuptor pentru circa 30-35 de minute la 180 de grade Celsius. Nu uitati sa incalziti cuptorul in prealabil.

Sfintisori12

 

Cat se coc mucenicii nostri pregatim siropul. Intr-o craticioara topim zaharul cu apa si lasam sa dea cateva clocote. Inchidem focul si adaugam mierea deasupra. Amestecam bine compozitia si vom obtine un sirop dens.

Pentru cei carora le plac sfintisorii mai insiropati puteti sa mariti cantitatea de apa. Eu prefer doar o glazura dulce deasura si nu prea imi place sa simt aluatul umed.

Cand sunt gata se scot din cuptor si se insiropeaza cu o pensula. Deasupra se presara din abundenata nuca macinata.

 

sfintisori16

Pofta buna la sfintisori sau mucenici!

 

 

 

blank
Dana Burlacu

Eu sunt Dana Burlacu, posesoarea Prajiturici si altele, ambassador Romania la Food Revolution Community, iubitoare de prajiturici si de mancare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *