V

Vinete umplute cu legume

Sezonul vinetelor s-a deschis cu vinete umplute cu legume. Daca in copilarie variantele cunoscute erau salata de vinete sau vinete pane, acum ne bucuram de mai multe retete, majoritatea cu inspiratie mediteraneeana sau asiatica.

Le iubesc si-mi place sa le mananc in special vara.

Reteta asta e adaptata la ingredientele ce le aveam prin frigider. Va recomand ca atunci cand faceti de mancare sa tineti cont si de legumele ratacite prin frigider. Astfel evitam risipa alimentara si nu lasam nimic la voia intamplarii.

Ingrediente 4 persoane:

  • 2 vinete potrivite
  • 1 dovlecel mic
  • 1 ceapa
  • 2-3 rosii
  • 2 catei de usturoi
  • 1 legatura patrunjel
  • 1 lingura pasta de tomate
  • sare/piper
  • 50ml ulei de masline extravirgin

Mod de preparare vinete umplute cu legume:

Se porneste cuptorul la 200 grade Celsius.
Vinetele se spala bine, se sterg si se taie in jumatati, pe lungime. Acestea se cresteaza usor, se presara sare si se stropesc cu ulei de masline.  Eu am folosit un ulei de care m-am indragostit vara trecuta. Este un ulei fin, cu gust delicat, numai bun de mancat cu orice,  luat de la Gourmettaria Sapori.

Jumatatile de vinete se aseaza intr-o tava tapetata cu hartie si se da la cuptor cca. 10 minute, cat sa se inmoaie putin.

 

Legumele se spala si se zvanta.

Ceapa, usturoiul si patrunjelul se toaca marunt.

Rosiile si dovlecelul (cu tot cu coaja) se taie cubulete.

 

 

Intr-o tigaie cu foarte putin ulei se calesc usor ceapa si usturoiul. Se adauga apoi dovlecelul si rosiile . Compozitia se amesteca si se lasa la foc cat sa se inmoaie putin. La sfarsit se adauga sarea, piperul  putina pasta de tomate si  patrunjelul tocat.

Vinetele se scot din cuptor atunci cand s-au inmuiat putin. Cu  o lingura se face o scobitura in lungul vinetei, tragand miezul  putin spre margini . Acestea se umplu cu legumele pregatite si se dau iar la cuptor pentru 10-15 minute.

 

 

Eu am ales varianta doar cu legume. Puteti adauga peste umplutura putina mozzarella sau cascaval, sau un pic de parmezan la servire.

 

 

Vinetele umplute cu legume se servesc calde…poate cu un vin alb rece alaturi.
Noua ne-au placut mult si promit sa incerc si alte variante. Daca va tenteaza o lasagna cu vinete gasiti reteta pe blog.


Pofta buna!

CategoriesDe post Mancaruri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *