Sezonul dovleceilor m-a facut sa incerc o reteta de zacusca de dovlecei. Iubesc dovleceii si acum se gasesc din plin in gradini sau in piete.

De regula fac traditionala zacusca de vinete, dar sa stiti ca si asta a iesit tare buna. Reteta e una simpla si pasii sunt cam la fel ca la orice alta reteta de zacusca. Unde mai pui ca ingredientele sunt foarte ieftine si e un mod bun de a face provizii pentru iarna.

Zacusca de dovlecei

Din compozitia asta mi-au iesit sapte borcane de 300g. Daca doriti mai mult dublati cantitatile.

Preparare pas cu pas zacusca de dovlecei

Ingrediente:

  • 2,5 kg dovlecei (obisnuiti sau zucchini)
  • 1kg ceapa
  • 1kg morcov
  • 500g rosii
  • 100g pasta de tomate
  • 200ml ulei
  • sare/piper
  • 1/2 lingurita boia de ardei iute (optional)

Mod de preparare:

Spalam borcanele cu apa calda si detergent. Acestea se pun la cuptor, la 130 grade Celsius pentru sterilizare, timp de 15 minute. Recomand sterilizarea borcanelor pentru toate conservele de iarna.

Dovleceii se spala, se sterg cu un servet si se injumatatesc pe lungime. Cu un cutit sau o lingura se scot semintele din interior si se inlatura capetele. Daca dovleceii sunt proaspeti si de dimensiune medie pot fi lasati cu coaja. Daca dovlecelul este mare si si cu coaja mai tare atunci aceasta se indeparteaza cu un peleer (curatitor de legume) sau un cutit subtire si bine ascutit.

Si restul legumelor se spala, se scurg de apa si se cojesc (cu exceptia rosiilor).

Dovleceii si morcovii se dau pe razatoarea mare sau la robotul de bucatarie ce are aceasta functie. Eu am dat si ceapa tot la robot, dar exista si alternative de ceapa tocata cu cutitul.

Rosiile le-am taiat cubulete mici.

Intr-o cratita mare cu fund dublu sau ceaun/oala de fonta turnam uleiul. Cand acesta s-a infierbantat punem ceapa si morcovii si prajim circa cinci minute. Adugam dovleceii si amestecam usor din cand in cand. Focul trebuie sa fie mic spre mediu.

Zacusca de dovlecei

Dupa vreo 10 minute punem si rosiile tocate si sarea. Nu uitati sa amestecati compozitia de zacusca de dovlecei. Se fierbe in jur de 90 de minute, dar asta poate depinde de cat de zemoase sunt legumele, de cat de tare este focul. Spre final se adauga pasta de tomate, piperul si boiaua de ardei iute. Daca nu adaugati boia de ardei iute zacusca va fi mai dulceaga.

Important este ca legumele sa fie moi si compozitia sa fie scazuta.

Sterilizare la cuptor

Compozitia fierbinte se pune in borcanele fierbinti. Acestea se infileteaza bine si se pun iar la cuptor, tot la 130 de grade, timp de 30 de minute cel putin. Trebuie sa urmariti cand zacusca de dovlecei incepe sa fiarba in borcane. Dupa acest moment inchideti cuptorul si lasati borcanele acolo pana ce se racesc.

Dupa racire le etichetam si le asezam in camara sau in locuri mai racoroase. Daca nu avem astfel de locuri le punem pe balcon sau chiar in casa.

Zacusca de dovlecei

Am uitat sa va povestesc despre gust. Gustul este mai bun decat m-am asteptat, dar pentru asta sper ca veti testa reteta.
Va las si o reteta de zacusca de dovlecei cu ciuperci de la Lecturi si Arome.

Spor la gatit!

CategoriesFacute in casa

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *