T

Tort cu trandafiri

O idee de primavara mi-a adus pe masa un tort cu trandafiri , mai ales ca eu am o relatie speciala cu trandafirii pentru dulceata. Toata copilaria mea tufele de trandafiri aduceau: o pata de culoare casei, un miros divin in bucatarie cand se pregatea dulceata si o dulceata unica, asa cum doar mama stie sa faca.

Dupa ce a venit ideea asta cu tortul, a mai venit si ideea cu jeleul pentru a mai atenua putin din dulce.

Una peste alta sunt super incantata de ce a iesit . Daca aveti rabdare si dorinta, mai jos aveti toata aventura unui tort cu trandafiri reusit.

 

 

Ingrediente blat pt. tava cu diametrul de 18cm (compozitie pt. doua tavi)

  • 4 oua
  • 120g zahar
  • 120g faina

Ingrediente jeleu de sfecla rosie cu trandafiri:

  • 150g sfecla rosie
  • 1/2 lamaie
  • 350 ml apa
  • 50g zahar
  • 2-3 trandafiri pt. dulceata
  • 10g gelatina granulata

Ingrediente crema mascarpone cu dulceata de trandafiri:

  • 250g mascarpone
  • 350g smantana lichida pentru frisca (peste 30% grasime)
  • 150-200g dulceata de trandafiri

Ingrediente decor exterior:

  • 400g smantana lichida pentru frisca (peste 30% grasime)
  • 50g zahar
  • 5-6 trandafiri pentru dulceata

Mod de preparare:

Tortul cu trandafiri necesita putina harmalaie in bucatarie, ceva cratite si tavi murdare, dar pe cuvant ca as repeta si acum experienta. E unul din torturile mele speciale cu gust unic, cu ceva inedit si spectaculos.

Pentru blat am folosit 2 tavi cu diametrul de 18cm si fund detasabil. Din cele 2 tavi am obtinut 2 blaturi pe care le-am taiat pe orizontala obtinand astfel 4 foi de tort.

 

 

Ouale se mixeaza cu zaharul pana ce compozitia creste mult in volum si capata o culoare albicioasa. Faina cernuta se adauga cate putin iar compozitia se amesteca usor cu o spatula, cu miscari largi de jos in sus.

Compozitia obtinuta se toarna in cele doua tavi tapetatate cu hartie de copt.

Blatul se coace in cuptorul preincalzit la 180 de grade Celsius timp de 20-25 de minute.

Pentru a fi siguri ca blatul este copt facem un test cu o scobitoare. Daca scobitoarea iese curata, atunci inseamna ca blatul este copt.

 

 

Blaturile se scot si se la racorit si abia apoi se scot din tavi. Pentru a le taia pe orizontala trebuie sa asteptam pana la racirea completa.

Taierea se face cu un cutit bine ascutit si cu lama subtire.

Mod de preparare  jeleu de sfecla rosie si trandafiri:

Sfecla rosie taiata cubulete, apa , zaharul si lamaia taiata cubulete se pun la fiert intr-o cratita, la foc mic. Aceasta compozitie se fierbe cca 4-5 minute. Inainte de a opri focul se pun petalele de la 2-3 trandafiri bine infloriti.

 

 

Se acopera cratita si se la lasa la infuzat vreo 5 minute. Gelatina se pune la hidratat conform instructiunilor de pe plic.
Compozitia obtinuta se strecoara printr-o sita mare si se lasa la racorit. Cand aceasta aproape rece se adauga gelatina (incalzita la bain marie pana devine lichida). Jeleul din sfecla rosie si trandafiri este aproape gata.

Punem cratita in frigider pentru a se ingrosa putin .

Mod de preparare crema de mascarpone si dulceata de trandafiri:

Smantana pentru frisca (musai de la rece) se mixeaza pana se ingroasa. Aceasta se amesteca cu o spatula cu mascarponele si dulceata de trandafiri.

 

 

Crema trebuie sa aiba o consistenta densa. Daca nu este asa puteti adauga putin intaritor de frisca.

Mod de preparare crema exterior:

Frisca pentru smantana se mixeaza cu zaharul pana se intareste.

Asamblare tort cu trandafiri:

Asamblarea tortului se face in tava in care s-a copt. Deoarece folosim 4 foi va depasi putin tava , dar nu avem alta solutie.

In tava se pune o foaie de tort + o pelicula subtire de jeleu (jeleul trebuie sa fie putin inchegat)+ crema de mascarpone si dulceata de trandafiri , apoi iar foaie, jeleu, crema pana ajungem la ultima foaie de tort.
Tortul se lasa la rece pentru cel putin 2-3 ore.

 

 

Se scoate usor din tava, se aseaza pe platoul de servire si se imbraca in frisca. Tortul cu trandafiri se decoreaza cu trandafiri pentru dulceata aflati in diferite stadia de inflorire. Acestia se pot pudra cu zahar pudra.

Gustul acestui tort cu trandafiri este de vis, unic si diafan iar el in ansamblu este de efect. Nu mai zic de jeleul de sfecla rosie si trandafiri care scoate tortul din anonimat si are o culoare dementiala.

 

 

Sa aveti spor si pofta!

 

CategoriesFără categorie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *