Dulceata de trandafiri este cu totul si cu totul speciala. Nimic nu se compara cu mirosul suav si de poveste, cu catifeaua petalelor si gustul plin de vara magica.
O lingurita de dulceata de trandafiri e o explozie de bucurie, dar mai ales de copilarie, asta pentru ca in copilarie pe langa gardul casei cresteau multe tufe de trandafiri. Este dulceata ce ma duce cu gandul la mama mea draga.
Poate unii considera ca e treaba migaloasa dar mie imi plac procedeele astea ce savarsesc lucruri fine. Reteta apartine mamei mele si de vreo 40 de ani, cam asa o face.
Preparare pas cu pas
Ingrediente:
– 100-120 flori de trandafiri de dulceata
– 1 kg zahar
– 1l de apa
– 1 lamaie
Mod de preparare:
Trandafirii se culeg dimineata dupa ce roua s-a ridicat. Ei se curate de partea albicioasa deoarece aceasta se intareste si da un aspect inestetic dulcetei. Daca in copilarie curatam trandafirii cu degetelele, acum am trecut la o metoda mai rapida, tai cu o foarfeca partea alba.
Petalele de trandafir se freaca cu 2-3 linguri de zahar si zeama de la o jumatate de lamaie pana cand iese zeama din petale iar continutul se imputineaza vizibil. Pentru o reusita a dulcetei petalele trebuie frecate bine chiar daca aparent pare ceva mai greu.
Intr-o oala cu fund dublu punem la foc potrivit apa si zaharul. Lasam acestea sa fiarba ( cam 10 minute) pana se formeaza un sirop, dar nu foarte bine legat. Adaugam petalele de trandafiri, amestecam usor si fierbem pana se leaga dulceata.
Procesul de fierbere este unul mai rapid in comparatie cu alte dulceturi. Cand vedem ca este aproape gata adaugam zeama de la jumatatea de lamaie ramasa.
Cand dulceata este gata oprim focul, luam vasul si-l punem pe un fund termorezistent si acoperim oala cu un prosop curat de bumbac.
Eu dulceata o torn rece in borcane bine spalate, clatite si uscate in cuptor la 120 de grade.
Ca de obicei, dulceturile se pastreaza in camara si se servesc cu drag la micul dejun, clatite , budinci si alte deserturi savuroase.
Daca suntem la capitolul dulceata va recomand serbetul de trandafiri si otetul de trandafiri facute in casa.