C

Ciocolata de casa

ciocolata-2

Ciocolata de casa e pe departe in topul dulciurilor preferate. Daca spun ca reteta asta o folosesc de peste 20 de ani, s-ar putea ca unii sa creada ca sunt depasita. In vremurile in care eram copil, mama ne facea ciocolata de casa la marile sarbatori. Imaginati-va trei copii nerabdatori, inarmati cu linguri in asteptarea oalei cu pricina. Se declansa ”marea razuiala” iar oala in care se facea ciocolata ramanea curata luna. Dragii mei reteta asta nu a dezamagit pe nimeni pana acum.

    Ingrediente:

–         1 kg zahar

–         500g lapte praf Raraul (nu instant sau cu indulcitori)

–         50 g cacao

–         250 ml apa

–         200 g unt

–         nuci, alune, stafide (dupa preferinte)

–         esenta de rom

Mod de preparare:

Intr-o oala mai larga se pune la fiert siropul din zahar si apa, la foc mediu. Cu o lingura de lemn amestecam din cand in cand. Din momentul in care incepe sa fiarba si in oala se vad peste tot bulbuci, fierbem siropul timp de 7minute.

DSCN9570

Trebuie sa avem pregatit laptele praf si cacaoa cernute printr-o sita.

lapte praf

 

Tragem un pic oala de pe foc si adaugam progresiv laptele praf si cacaoa, mestecand bine pana se incorporeaza. Punem iar oala pe foc mic si turnam untul, nucile iar la sfarsit esenta. Cand toate ingredientele sunt incorporate , luam oala de pe foc si turnam compozitia rezultata intr-o tava de aragaz tapetata cu hartie de copt. Daca faceti jumatate din compozitie este indicat a se folosi o tava mai mica.

ciocolata

ciocolata 3

Ciocolata se da la rece si taie a doua zi (sau in cateva ore daca va grabiti) in orice forme doriti.

Spor la prajiturit!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *