Alice Nastase Buciuta este prietena mea dinainte de a o cunoaste personal. Cu siguranta este si prietena multor altor cititori care au citit pe nerasuflate cuvintele atat de bine potrivite si pline de emotie. Prima carte pe care am citit-o a fost „Care pe care-femei si barbati” ( scrisa impreuna cu Aurora Liiceanu) , carte citita pe nerasuflate alaturi de un Cabernet licoros. De atunci au trecut multi ani si multe articole citite in revista Tango , carti si like-uri pe Facebook.
Desi o cunoscusem cumva prin cartile ei, destinul ne-a adus impreuna intr-o conjunctura care are a cuprins vorbe mestesugite si mancare buna. Alice e asa draguta si pozitiva incat este imposibil sa nu o adori .
Multumesc Alice ca ai facut lucrurile posibile.
Pentru mine, bucataria, fie ea cat de mica, e o mare scena, o scena unde poti fi regizor, scenarist sau actor.
Pentru mine, ingredientele, fiecare in parte, au o poveste frumosa scrisa sau nescrisa si cu fiecare dintre ele am o relatie speciala.
Stiu ca tu ai o relatie speciala cu cuvintele, sentimentele si poezia din toate.
1.Ce ti se pare cel mai poetic in bucatarie sau ce fel de mancare crezi ca ar aduna cea mai multa poezie?
Cel mai poetic moment din bucatarie e sarutul nostru de dimineata. Scena se repeta aproape intocmai, zi de zi: eu cobor ciufulita, adulmecand mirosul de cafea si de portocale, iar Paul lasa pentru o clipa storcatorul de fructe si se intoarce sa-mi spuna “Buna dimineata, scumpa mea!” Asa ca am ales si felul de mancare cel mai romantic si cel mai simplu de pe pamant: sucul proaspat de fructe, o specialitate de care sunt indragostita, poate pentru ca am ajuns s-o asociez cu sarutul care anunta o noua zi numai buna de trait.
2.Ai trei copii frumosi cu care vad ca petreci mult timp . Atunci cand le gatesti ce le place cel mai mult?
Doar Iza, fetita mea cea mica, de cinci ani, mai vrea sa ma ajute in bucatarie si are sarcinile ei precise, pe care nu i le luam niciodata: sparge si bate ouale sau pune in masina de paine faina si celalalte ingrediente. Copiilor mai mari, Ilonei si lui Victor, le place sa aseze masa pana suntem noi gata cu mancarea – frumos, sofisticat, cu servete si lumanari -, apoi sa dea note felurilor de mancare si, daca e cazul, sa ne laude, alegand atribute cat mai inventive care sa descrie ce am gatit: piureul e inzapezit, friptura molicica, supa valurita… Sau sa ma critice, fiindca li se intampla sa nu le placa, uneori, chiar asa de mult ce am gatit eu si sa il delege pe Paul sa faca el acelasi fel, data viitoare.
3.Copilaria ta este legata de vreun fel de mancare, ingredient secret, reteta bunicei sau a mamei?
Au trecut atatia ani, incat nu mai stiu daca imi amintesc gusturi cu adevarat sau sunt doar amintiri peste amintiri, asezate in straturi colorate, ca in cratita cu musaca. Apropo, adoram musacaua de cartofi si cred ca o ador si acum, cand nu imi mai ingadui s-o mananc decat, cel mult, o data pe an, dar a ramas felul meu de mancare preferat. Dintre deserturi, imi placea laptele de pasare, bunica mea stia sa-l faca si sa-l aseze in pahare subtiri, iar eu eram indragostita de insula plutitoare si de gustul ei rafinat si afanat, fara seaman pe lume. Mai mananc lapte de pasare tot asa, foarte rar, in restaurante de lux sau la prietena mea Grymy, mai gospodina decat mine. Dar cel mai pregnant din copilarie mi-a ramas gustul salatei de rosii pe care o mancam cu paine neagra, pe atunci aveam voie sa punem peste rosii ulei din belsug si sa inmuiem coaja de paine in zeama salatei, iar rosiile aveau gust zaharat, adanc, ametitor, cum doar rosiile din gradinile noastre mai au.
4.Exista vreun aliment preferat indiferent sub ce forma se gaseste? Dar unul pe care-l detesti?
Imi place cocosul, sunt nebuna dupa laptele de cocos si dupa bomboanele raw-vegane cu nuca de cocos. Iar de detestat… mi-e destul de greu sa oropsesc ceva anume, dar daca ma gandesc bine cred ca nu-mi plac deloc ridichile. Chiar daca sunt atat de frumoase, din perspectiva mea au un gust hidos.
5.Daca ti s-ar solicita sprijinul intr-o campanie de promovare a alimentatiei sanatoase la copii ai accepta?
Daca m-as simti pregatita sa pot sa sustin onest o asemenea cauza, da, cu siguranta. As da orice sa ii invat pe copiii mei sa manance sanatos, dar uneori am senzatia ca mai mult esuez decat reusesc. Cred ca mai am inca multe de invatat in domeniul asta, si pentru mine, si pentru copiii mei.
6.Un singur cuvant ce ar defini blogul : prajituricisialtele
Ispititor.
Merci Alice pentru interviu, poze si disponibilitate. Te astept la Iasi cu prajiturici.