M

Muschiulet de porc invelit in bacon, la cuptor

Masa de Craciun de anul asta a avut ca preparat cald un muschiulet de porc invelit in bacon, la cuptor.

Am vrut sa fac ceva pe baza de porc, dar totusi sa nu fie cu prea multe grasimi tinand cont ca pe masa ar mai fi fost sarmale, slaninuta etc. Asa am ajuns la muschiulet, mai ales ca aceasta combinatie mi s-a parut foarte reusita. Multumesc mult pentru sfaturile date de catre colegul meu, Iulian.

Cu siguranta mai sunt multe retete pentru muschiuletul de porc, dar pentru reusita acesteia garantez.

Ingrediente:

  • 1 muschiulet de porc
  • 10-12 felii subtiri de bacon
  • sare si piper
  • frunze de salvie

Mod de preparare muchiulet de porc invelit in bacon, la cuptor:

Muschiuletul de porc pe care l-am gatit avea cca.25 cm. El poate fi mai mare sau mai mic, asta depinde de ce gasiti prin magazine.

Prepararea lui este foarte simpla si rapida.

Se aprinde cuptorul la 180-190 grade Celsius.

Muschiuletul se curata de pielita cu ajutorul unui cutit bine ascutit. El se da cu putin piper si sare. Se poate si fara sare deoarece isi va lua sarea din bacon.
Muschiuletul se inveleste in felii de bacon. Fiecare felie de bacon se ruleaza in jurul muschiuletului si va veni putin peste felia de dinainte, astfel incat sa formeze un invelis compact.

La invelire se folosesc frunze de salvie proaspete sau uscate. Salvia va da o nota noua de gust. Daca nu va place salvia puteti renunta  sau o puteti inlocui cu cimbru.

Muschiuletul de porc se aseaza intr-o tava tapetata cu hartie de copt si se da la cuptor pentru cca.30 -35 de minute. La coacere baconul trebuie sa devina crocant si sa aiba o culoare putin aramie.

Atunci cand este gata se taie in felii de 1,5-2 cm si se mananca cald. Noi am ales o garnitura simpla, o salata de baby spanac cu rosii cherry deoarece masa de Craciun era destul de bogata si am dorit mai putine calorii. Ma gandesc ca ar fi mers si un piure de cartofi, pastarnac si unt sau poate niste cartofi duchesse.

Masa de Craciun a fost apreciata si asta datorita si acestui muschiulet de porc invelit in bacon, la cuptor. A iesit foarte fraged in interior, iar baconul si salvia au dat savoare gustului.

Asadar daca doriti sa gatiti ceva rapid si gustos, cu reteta asta nu dati gres.
Sa aveti pofta!

 

 

0/5 (0 Reviews)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *