P

Prajitura cu crema de ciocolata si foi de pandispan

Mi-am dorit o prajitura cu crema de ciocolata, ceva simplu si la indemana, fara tehnici speciale si timp lung de preparare. Asa a aparut aceasta prajitura cu foi de pandispan si crema ciocalatoasa.

Se poate pregati in weekend si doua zile la rand veti avea un desert garantat pentru o familie cu 4-5 membri.

Pentru alte variante de prajituri cu ciocolata va recomand si prajitura cremoasa cu ciocolata de pe blogul meu sau prajitura cu foi si crema de cacao de pe blogul Retete fel de fel.

prajitura cu crema de ciocolata

Preparare pas cu pas prajitura cu crema de ciocolata

Ingrediente blat:

  • 4 oua
  • 100g zahar
  • 120 g faina
  • 2 linguri ulei
  • 1 strop sare
  • 1 lingurita extract vanilie

Ingrediente umplutura:

  • 200g ciocolata (peste 80% cacao)
  • 250g lapte condensat (din cel din conserva, nu cel pentru cafea)
  • 250g mascarpone
  • 1 lingura unt
  • 100g nuci
  • fulgi de ciocolata (pentru décor)

Mod de preparare:

Pentru coacerea blatului procedura este foarte simpla. Vom coace o foaie mare ce va fi taiata in trei dreptunghiuri.

Se aprinde cuptorul la 180 grade Celsius.

Ouale (preferabil la temperatura camerei) se mixeaza cu zaharul si sarea pana ce compozitia creste mult in volum si capata o culoare albicioasa. Se adauga uleiul cate putin, iar apoi faina, in mai multe transe. Faina se incorporeaza cu miscari largi, de jos in sus. La final se pune extractul de vanilie.
Compozitia de pandispan se toarna in tava tapetata cu hartie de copt (se foloseste tava mare de la aragaz).

Foaia se coace cca 10-12 minute in cuptorul preincalzit la 180 grade Celsius.

Dupa coacere se scoate din cuptor si se lasa la racit.

Pentru crema vom pune intr-un vas ciocolata rupta bucatele, laptele condensat si untul. Vasul il asezam deasupra unui alt vas cu apa (dar sa nu atinga apa) si astfel vom topi ciocolata la bain marie. O lasam sa se racoreasca bine amestecand din cand in cand.

Ciocolata topita si racorita se mixeaza (cu o treapta lejera) cu mascarponele si nucile tocate grosier. Preferabil ca nucile sa fie putin coapte deoarece dau un gust mai bun. Daca este nevoie, crema se da putin la rece.

prajitura cu crema de ciocolata

Montarea prajiturii

Foaia de pandispan se taie in trei dreptunghiuri egale. Crema se distribuie in mod egal intre cele doua foi, dar nu uitati sa lasati putin si pentru exterior. Deasupra se presara fulgi de ciocolata sau se poate veni chiar cu ciocolata topita.

Prajitura cu crema de ciocolata se pune la frigider si se lasa cateva ore inainte de taiere. Se taie in forma de patrate, dreptunghiuri sau romburi cu un cutit bine ascutit. Se impune stergerea lamei cutitului dupa fiecare taiere pentru a mentine o prajitura curata.
Tinand cont ca e satioasa si putin dulce, portiile ar trebui sa fie mici.

prajitura cu crema de ciocolata
prajitura cu crema de ciocolata

Recomand pastrarea ei la frigider pe toata perioada.

Prajitura este fina, ciocolatoasa si parca te indeamna sa mai iei o bucatica.
Spor la prajiturit!

0/5 (0 Reviews)

CategoriesPrajiturici

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *