In fiecare an, in  luna iunie pun visine la borcan pentru iarna. Este o reteta simpla si rapida pe care am invatat-o de acasa. Nu stiu cine a inventat-o, dar banuiesc ca este o reteta din categoria  “nevoia te invata”.
Visinile puse la borcan cu aspirina si zahar au salvat multe gospodine in alte vremuri si au asigurat materie prima pentru prajiturile din iarna. Nu stiu daca ar merge si cu alte fructe aceasta varianta de conservare, eu am facut doar cu visine. Secretul este si concentratia mare de vitamina C din compozitie, aceasta comportandu-se ca un bun conservant.
Fructele se pastreaza ferme, au gust dulce acrisor si se pot folosi in multe preparate. Din zeama ramasa se poate face un jeleu pentru torturi si prajituri sau o bautura racoritoare cu apa mineral, lamaie si menta.

Preparare pas cu pas visine la borcan pentru iarna

Ingrediente:

  • 2 kg de visine
  • 800-1000 g zahar
  • cate o aspirina pentru fiecare borcan

Mod de preparare visine la borcan pentru iarna:

Visinele trebuie sa fie de calitate, din cele mai mari, proaspete si nelovite. Ele se spala sub jet de apa si se scurg bine. Li se scot samburii  si se pun intr-un castron mare.

Borcanele se spala si se sterg bine. Eu m-am obisnuit sa sterilizez toate borcanele pe care le folosesc la dulceturi si conserve. Dupa spalare, pun borcanele la cuptor la 130 grade, timp de 10-15 minute.
Peste visine turnati  cca. 700g de zahar si le amestecati usor. Puneti visinele amestecate cu zahar in borcane. Deasupra se toarna cate un strat de zahar si  se pune cate o aspirina . Am vazut ca multa lume sfarama aspirina, dar eu o pun intreaga si este ok asa. Recomand folosirea borcanelor de 700-800g.

Borcanele se inchid bine, se eticheteaza si se aseaza intr-un loc racoros : beci, camara sau debara.

Visinile la borcan pentru iarna se folosesc pentru diferite preparate: tarte, prajituri, torturi, placinte. Ele rezista foarte bine , chiar mai mult de un an daca sunt tinute in locuri racoroase.

O reteta foarte interesanta de conservare gasiti si pe site-ul Savori Urbane!

Sa va fie de folos si credeti-ma ca merita.

Spor la prajiturit!

5/5 (2 Reviews)

CategoriesFacute in casa

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *