Salata de conopida cruda vine imediat dupa salata de morcov coreean, adica doua salate delicioase la inceput de an. Imi plac mie prajiturile, dar sa stiti ca nu-mi lipsesc legumele din frigider.
Incerc mereu sa mai aduc cate ceva nou in materie de retete cu legume. La masa ar trebui sa nu ne cramponam doar in retetele stiute, ci sa indraznim mai mult.
Stiu ca nu multa lume mananca conopida cruda, dar va invit sa incercati varianta asta. Este delicioasa si e cu inspiratie de la colegul meu Iulian. El facuse o salata de conopida cruda si broccoli.
Ingrediente 4 persoane:
- 1/2 conopida
- 1/2 dovlecel
- 50-75g nuci
- 150g iaurt grecesc
- 1 lingura ulei de masline
- 1 lingura zeama de lamaie
- Sare
- 2 linguri boabe rodie (optional pentru decor)
Mod de preparare salata din conopida cruda:
Legumele se spala sub jet de apa si se lasa la zvantat.
Nucile se rumenesc intr-o tigaie fara ulei, atat cat sa capete acel gust bun si se toaca grosier.
Conopida se taie cu un cutit mare, bine ascutit in fasii subtiri. Dovlecelul se taie in felii subtiri si apoi fasii.
Iaurtul grecesc se amesteca cu zeama de lamaie si sarea. Astfel obtinem un dressing delicios.
Punem legumele taiate intr-un bol, nucile rumenite si tocate si adaugam dressingul de iaurt. Amestecam totul bine si potrivim de gust. Deasupra presaram boabele de rodie pentru un pic de culoare in farfurie, dar si pentru gust.
La servire salata de conopida cruda se poate pune in boluri mici pentru portii individuale. Ea poate fi servita cu paine prajita, lipie, crutoane sau ca garnitura la macaruri pe baza de carne sau leguminoase.
Salata de conopida are o textura crocanta si un gust dulce acrisor. Nucile coapte si boabele de rodie sunt cireasa de pe tort. Ele aduc ineditul si savoarea atat de necesare pentru a mai iesi din rutina.
Sa va fie cu inspiratie!