D

Dorada in crusta de sare la cuptor

Dorada in crusta de sare la cuptor este o reteta pe care am tot amanat-o. Mi se parea ca este greu de pregatit  si este genul de preparat pe care trebuie sa-l mananci la restaurant.

Nu stiu ce anume m-a determinat sa am gandurile astea, dar nu este nimic adevarat aici. Reteta este una simpla si oricine o poate face acasa sacrificand o punga de sare.

Dorada ne place din ce in ce mai mult pentru carnea alba si gustoasa. De curand am gatit-o intr-o combinatie de lamaie cu portocala. Puteti accesa reteta aici.

Mod de preparare dorada in crusta de sare la cuptor

Ingrediente:

  • 1 dorada
  • 1/2 kg sare de mare grunjoasa
  • 1 ou mic
  • 1 lingura faina
  • 1/2 lamaie
  • 2 catei de usturoi
  • 1 legatura mica ierburi aromatice

Mod de preparare:

Dorada se spala bine, se sterge cu un servet de hartie si se umple cu felii de lamaie, usturoi si ierburi aromatice. Eu am folosit cimbru deoarece doar asta am avut in casa. Puteti folosi si rozmarin, busuioc, salvie etc.

Am vazut ca exista mai multe variante de a pregati sarea pentru crusta. Eu am ales o varianta gasita pe site-ul Metro.

Pregatim o tava tapetata cu hartie de copt si aprindem cuptorul la 200 grade Celsius.

Asadar amestecam sarea de mare cu oul batut in prealabil si faina.

Punem peste peste compozitia de sare si presam usor cu mana. Intoarcem usor pestele si punem si pe cealalta parte compozitie astfel incat pestele sa fie acoperit complet cu sare.

Tava se da la cuptor pentru 30 de minute la 200 grade Celsius.

In timpul asta putem pregati o garnitura pentru servire. Niste legume se potrivesc perfect, asa ca am ales o combinatie de ciuperci champignon trase la tigaie si broccoli fiert foarte putin.

Dorada in sare se scoate din cuptor si i se indeparteaza crusta. Gustul pestelui este absolut delicios si nicidecum foarte sarat, asa cum suntem inclinati sa credem.

Nu uitati si de un sos rapid de usturoi cu iaurt si putina lamaie.

Dorada in crusta de sare la cuptor este delicioasa si face senzatie la masa.

Pofta buna!

0/5 (0 Reviews)
CategoriesCu peste

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *