S

Sarmale de post cu ciuperci si nuci

sarmale de post cu ciuperci si nuci

Ati incercat vreodata sarmale de post cu ciuperci si nuci? Sunt absolut delicioase si le gasiti pe plaiuri moldovenesti. Pana sa ajungeti prin Moldova va las eu reteta pentru ca e foarte simpla.

Sa nu va surprinda nucile pentru ca ele sunt un fel de cireasa de pe tort. Nucile dau un gust bun, dar au si un aport de grasimi bune.

Mie imi plac mult variantele de sarmele/ardei umpluti fara carne, mai ales ca se pot face tot felul de combinatii delicioase cu legume.

Preparare pas cu pas sarmale de post cu ciuperci si nuci

Ingrediente:

  • 1 varza murata
  • 300g orez
  • 250g ciuperci champignon
  • 75g nuci
  • 2-3 cepe
  • 1 morcov
  • 3 linguri pasta de ardei (sau rosii)
  • 50ml ulei
  • 2 foi de dafin
  • cateva crengute de cimbru
  • sare/piper
  • 1 cana suc de rosii

Mod de preparare:

Varza murata se desface in foi si se toarna apa rece deasupra. Se clateste bine si daca cumva varza este prea sarata se mai lasa sa stea in apa rece curata.


Ciupericile se spala sub jet de apa si apoi se scurg bine si se taie in bucati, la fel si si ceapa.
Morcovul se da pe razatoare, iar nuca se toaca grosier.

Orezul se clateste.

Intr-o tigaie mai mare se pun la calit, la foc potrivit ciupercile, ceapa si morcovul. Cand acestea s-au inmuiat si au scazut putin in volum se adauga orezul si pasta de ardei. Pasta de ardei are o culoare intensa si da un gust tare bun mancarurilor. Daca nu aveti asa ceva puteti folosi pasta de tomate.
Se amesteca toate ingredientele si se opreste focul. Se mai pun nucile tocate, sare si piper dupa gust. Compozitia se lasa putin la racorit.

Varza mea nu a fost prea buna. A avut foile tari si m-am cam chinuit sa scot niste sarmale dragute.

Pe fundul oalei se pun foi se varza sau varza tocata, de regula din bucatile ce nu sunt prea bune de folosit la sarmale. Invelitul sarmalelor se poate face in diferite moduri si dimensiuni. Eu nu prea am rabdare sa le fac mici ca-n Moldova, mai mult merg pe modelul celor mai mari din Bucovina.

Sarmalele se aseaza in oala una langa alta in forma circular. Intre ele se pune cate o foaie de dafin si crengute de cimbru.

Fierberea

La final ele se acopera cu foi se varza, se pune apa pana aproape de suprafata si se pun la fiert, la foc mic cca o ora sau mai bine. Daca este nevoie (si cam este) se mai adauga apa fierbinte atunci cand scade. Se pot fierbe si la cuptor.
Cand sarmalele sunt aproape fierte se toarna o cana de suc de rosii deasupra si se mai lasa putin la fiert.

sarmale de post cu ciuperci si nuci

Dupa cum vedeti nu e nimic complicat, doar niste sarmale de post cu ciuperci si nuci. Nuca le da un gust aparte si o textura putin diferita.

Sper sa le incercati asa ca va spun : pofta buna!

CategoriesMancaruri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *