Ultimul meu meu experiment in bucatarie poarta numele de papanasi mici la cuptor. Dupa ce am facut gogosi la cuptor si am fost asa incantata (atat eu cat si cei ce le-au incercat) mi-am zis sa incerc si varianta papanasilor fara prajire.

papanasi mici la cuptor

Singura problema este ca initial nu mi-am propus sa pun pe blog , asa ca nu am facut fotografii. Cand mi-am dat seama ce faini au iesit mi-am zis ca reteta asta trebuie sa fie pe blog. Asadar putine fotografii, dar credeti-ma ca nu e nimic complicat, ba dimpotriva.
Sunt convinsa ca iubiti papanasii si varianta asta mini chiar ne poate micsora portiile si unde mai pui ca ne scapa si de uleiul prajit.

Asadar papanasi la tava!

Preparare pas cu pas papanasi mici la cuptor

Ingrediente:

  • 250g branza de vaci
  • 1 ou
  • 75ml lapte
  • 100g faina
  • 1 lingura zahar
  • 1 lingurita rasa praf de copt
  • un strop de sare
  • 1 lingurita extract de vanilie (optional)

Mod de preparare:

Prepararea papanasilor inseamna un procedeu ce dureaza cateva minute, de aia zic ca e o treaba de copii.

Branza de vaci se amesteca cu oul, laptele, zaharul, sarea si vanilia. La final se adauga faina si praful de copt. Se obtine un aluat dens ce poate fi luat cu lingura.

Intr-o tava se pune hartie de copt si se porneste cuptorul la 180 grade. Hartia poate fi stropita cu foarte putin cu ulei.
Prima data am incercat sa coc papanasii intr-o tava de briose cu adancitura foarte mica, doar ca s-au lipit si nu am fost multumita de rezultat. A doua serie am copt-o pe hartie si totul a fost perfect.
Papanasii se pun cu lingurita la o mica distanta unul de altul si se coc cca.20 de minute sau atat cat sa se rumeneasca putin.
Dupa coacere ei se vor dezumfla putin, dar asta chiar nu e asa grav.

papanasi mici la cuptor

Se servesc calduti alaturi de smantana si dulceata. Noi ne-am bucurat de dulceata de afine si au fost deliciosi.

Acesti papanasi mici la cuptor se mananca foarte usor, adica dintr-o imbucatura si sunt chiar draguti in farfurie.

papanasi mici la cuptor

Spor la gatit!

CategoriesPrajiturici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *