Pasta de dovleac copt cu linte este de fapt un pate vegetal. Poate fi si un sos daca-l pregatim intr-o varianta mai lichida.

Este o mancare de post, o mancare de toamna, o mancare hranitoare si de sezon. Imi place lintea, imi place si dovleacul copt de cativa ani, asa ca a iesit reteta asta intr-o inspiratie de moment si mult dovleac la indemana. Pe blog am o colectie de 10 mancaruri cu linte de post. daca aveti nevoie de inspiratie.

Pasta de dovleac copt cu linte

Preparare pas cu pas pasta de dovleac copt cu linte

Ingrediente:

  • 200 g linte galbena
  • 250g dovleac copt (din cel pentru placinta)
  • 1 lingurita rasa usturoi granulat sau 2-3 catei de usturoi copt
  • 2-3 linguri ulei de masline/dovleac/floarea soarelui presat la rece
  • 1/2 lingurita fulgi de chili
  • sare
  • 2-3 linguri seminte de dovleac

Mod de preparare:
Dovleacul curatat se coace in cuptor la 180-190 grade Celsius, in tava pe hartie de copt pana ce se inmoaie si se rumeneste putin. Dovleacul poate fi copt si la air fryer.
Lintea se clateste cu apa rece si se fiebe la foc mic cca 15 minute. Lintea galbena fierbe foarte repede. Se poate folosi si linte verde, doar ca asta va afecta culoarea pastei si va fi putin inestetic.

pate vegetal

Dupa fierbere lintea se lasa la scurs intr-o sita, la fel si dovleacul daca este zemos.

Semintele de dovleac se coc (fara ulei) intr-o tigaie amestecand mereu pana se coc pe ambele parti si devin crocante.

Cu un blender de mana (sau chiar cu furculita) se blendeaza lintea fiarta, dovleacul copt, uleiul, sarea, usturoiul si fulgii de chili. Se poate folosi si un zdrobitor pentru cartofi.

Pasta de dovleac copt cu linte

Pasta de dovleac copt cu linte este gata. Mai potriviti gustul, apoi turnati compozitia intr- un bol si presarati semintele de dovleac prajite.

Puneti alaturi paine prajita, legume proaspe sau crackersi. Merge bine la micul dejun sau la gustari.
Spor la gatit!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *