Daca m-am nascut si am crescut in zona Radautiului, logic ar fi sa stiu sa fac ciorba radauteana. Si asa este, ciorba mi-a iesit atat de buna incat castroanele s-au golit pe rand. Copii mofturosi la masa? Poate pe la alte case.
Ciorba radauteana este minunata, meritul este al doamnei Cornelia Dumitrescu care a inventat-o, eu doar am pus ingredientele asa cum trebuie.
Dragii mei daca doriti o ciorba ca la carte nu va zgarciti la smantana si galbenusuri, iar legumele sa fie proaspete. De carne ce sa zic, daca e de la un pui crescut in curte e deja de vis, dar merge si cu cei din magazin.
Preparare pas cu pas ciorba radauteana
Ingrediente:
– 2 piepturi de pui mijlocii
– 2 morcovi
– 1 radacina patrunjel
– 1 bucata telina
– 1ardei capia rosu sau un gogosar
– 1ceapa
– 3 galbenusuri
– 250 g smantana grasa ( nu din acea cu continut redus de grasime caci nu se va dizolva frumos )
– 1 lingurita faina
– 3 linguri otet de vin
– 1 legatura patrunjel proaspat
– 4 catei de usturoi
– sare, piper dupa gust
– 4l de apa
Mod de preparare:
Carnea se spala bine si se pune la fiert in 4l de apa. Reteta spune ca legumele se fierb intregi alaturi de carne pentru a putea strecura supa. Eu nu o mai strecor ci in primele 10 minute de fierbere a carnii spumuiesc bine supa. Cand supa nu mai are spuma adaug legumele taiate cubulete si ceapa intrega. Lasam asa la fiert aproape o ora la foc mediu daca pieptul de pui este de la un pui crescut la curte sau mai putin daca puiul provine din crescatorii.
Cat fierbe carnea pregatim smantana pentru dres. Se amesteca smantana cu galbenusurile, 1 lingurita de faina si cateva linguri de supa calda (pentru o buna dizolvare). La sfarsit adaugam si cateii de usturoi tocati foarte marunt.
Scoatem carnea din supa, o indepartam de pe oase si o taiem fasii. Scoatem si ceapa intrega fiarta si o aruncam.
In supa fiarta punem sare si piper dupa gust , adaugam carnea si atunci cand da in clocot turnam smantana pregatita. Amestecam usor toate ingredientele si atunci cand incepe sa clocoteasca punem otetul si oprim focul. Lasam un pic ciorba la odihna (asta daca rezistati) si apoi o servim cu patrunjel verde tocat si cu ardei iute.
Asa-i ca v-am facut pofta?