Ciorba cu pastai galbene este o ciorba de sezon plina de gust si savoare.
Este sezonul pastailor si de altfel piata este plina de legume de tot felul. Una peste alta este chiar o mancare ieftina si ma bucur ca am avut inspiratia sa o fac.
E atat de buna incat s-a mancat rapid.
Preparare pas cu pas ciorba cu pastai galbene
Ingrediente:
- 500g pastai galbene
- 1 ceapa mare
- 1-2 rosii
- 1 morcov
- 1/2 telina mica
- 1 ardei gras
- 1 legatura patrunjel
- 2 fire leustean
- 1 cana bors (optional)
- 25ml ulei de floarea soarelui
- 2,5 -3 l apa
- sare/piper
- smantana pentru servire (optional)
Mod de preparare:
Pentru aceasta reteta se folosesc pastai galbene late, preferabil mai tinere, sa nu fie atoase sau deshidratate. Cred ca merge si cu alte tipuri de pastai, doar ca ciorba nu va avea aceeasi savoare.
Intr-o oala se pune apa la fiert cu putina sare.
Pastaile se curata indepartandu-se capetele si apoi se taie in doua trei bucati fiecare. Se spala bine in doua ape.
Cand apa incepe sa clocoteasca se pun pastaile in apa si se lasa la fiert la foc potrivit.
Legumele se curata, se spala si se taie cubulete.
Intr-o tigaie se pune uleiul si cand acesta este fierbinte se adauga ceapa, morcovul, telina si putina sare. Se calesc vreo doua minute si apoi se pun si ardeiul si rosiile. Se mai lasa vreo doua minute si se opreste focul.
Cand pastaile sunt aproape fierte se toarna in oala si legumele calite. Se mai lasa la fiert atat cat trebuie ca pastaile sa fie fierte.
In functie de preferinte putem adauga si o cana de bors de putina. Eu am pus deoarece mi se pare ca se potriveste pentru vremea de afara.
La final se adauga verdeata spalata si tocata si se potriveste de gust.
La mine in familie unii au mancat ciorba asa simpla, altii au pus si smantana. La mine ciorbele si borsurile fara smantana sunt triste. De minune merge si un rdei iute alaturi.
Pentru inspiratie va las si reteta de pastai cu smantana si cum se pun pastaile la borcan pentru iarna.
Pofta buna!