Muhammara este o pasta de ardei copti, nuci si ceva ingrediente ce-i dau un gust absolut delicios. Acest preparat vine din bucataria siriana si este perfect pentru gustari, mic dejun sau cina.
Desi numele pare complicat prepararea este rapida, iar o poveste faina cu detalii legate de istoria acestui preparat o gasiti pe Choose Tasty.

Preparare pas cu pas Muhammara
Ingrediente:
- 6 ardei capia copti
- 150g nuci
- 2 linguri pesmet alb
- 2 linguri ulei de masline
- 2 linguri melasa de rodii
- 2 catei de usturoi
- 1 lingurita chimion macinat
- 1 lingura zeama de lamaie
- 1 lingurita fulgi chili
- sare dupa gust
Mod de preparare:
Ardeii capia se coc pe gratar sau la flacara pentru un plus de gust dat de acel fum. Curatati de seminte si coaja se paseaza cu un blender de mana sau robot.
Pasta de ardei capia se amesteca cu nucile macinate. Daca folositi nuci usor coapte gustul se va intensifica si va devei mai bun.
Pesmetul desi pare in plus (dupa cum am vazut ca spun unii) este folosit pentru a da o anumita textura preparatului.
Se adauga condimentele: fulgii de chili, chimionul macinat (care nu este acelasi lucru cu chimenul), sarea si apoi uleiul de masline, melasa de rodii si zeama de lamaie.

Desi am cautat cu o zi inainte melasa de rodii nu am gasit, asa ca de data asta a fost fara. Melasa de rodii are un gust fabulous si va recomand sa o folositi daca o aveti la indemana.
Se amesteca toate ingredientele si se obtine o pasta densa de culoare rosiatica in care se gasesc oarecum echilibrate gusturile dulce, picant, acrisor.

Muhammara se mananca cu paine prajita, lipie sau se foloseste ca sos pentru kebab. Pentru inspiratie va las si reteta de pasta de linte cu cartof dulce sau o pasta de avocado si naut.
Spor la gatit!